Fii genial. Alege un nume de domeniu cool.

SpeedHost.ro găzduiește online evenimentul cultural al momentului din Timișoara

În perioada 9-15 iunie 2014 debutează la Timișoara un spectacol al artelor, în cadrul unui eveniment care va deveni tradiție în orașul de pe Bega. În timpul celor șapte zile, publicul timișorean va asista la manifestări artistice inedite prin care cei peste 1.000 de artiști participanți vor transmite publicului energia spirituală prin creațiile lor.

Evenimentul este cel mai mare de acest gen din zona de vest a țării și este o bună ocazie de reconfirmare a valorii pentru artiștii consacrați dar și o rampă de lansare pentru tinerii „ucenici” ai artelor. Scenele amenajate în oraș le sunt deschise, iar publicul abia așteaptă să se bucure de o defilare a artelor fără precedent în Timișoara.

Evenimentul este marcat online prin site-ul oficial festarte.ro, devenit în aceste zile o destinație importantă pentru amatorii de evenimente culturale din Capitala Banatului și nu numai. Mai ales în perioada desfășurării evenimentului site-ul atrage muți vizitatori, pagina în care este descris programul fiind în topul accesărilor, iar pentru susținerea unui astfel de trafic a fost nevoie de o susținere tehnică specializată cu echipamente fiabile care să asigure prezența permanentă a site-ului în mediul online pentru a putea fi accesat rapid de către cei interesați de eveniment. De aceea SpeedHost a fost ales serviciul de web hosting din Timișoara care poate asigura stabilitatea site-ului în condițiile date.

SpeedHost devine astfel „gazda online” a Festivalului Artelor Timișorene, oferind tot „confortul” de care acest eveniment cultural de anvergură are nevoie să-și construiască renumele, să pună bazele unei tradiții frumoase dar și să popularizeze tinerele valori artistice ale Banatului. De aceea a fost alocat un spațiu suplimentar pe server pentru ca organizatorii să poată publica galerii de imagini și chiar galerii video prin care să popularizeze, într-un cadru oficial spectacolul de care timișorenii se pot bucura în aceste zile de început de vară.

Muzica, dansul, pictura, arhitectura, sculptura, poezia și filmul care se manifestă liber pe străzile Timișoarei sunt disponibile și online pe festart.ro polul cultural din vestul țării, găzduit de SpeedHost.

Despre SpeedHost
SpeedHost este un serviciu profesional de web hosting oferit de DOW Media începând cu anul 2004. Serviciul beneficiază de echipamente performante extinse într-o rețea globală pentru a oferi clientului cele mai bune condiții de fiabilitate și viteză pentru sistemele sale informatice online, fie că este vorba de un site de prezentare, un magazin online complex sau publicații online cu trafic foarte mare. Soluțiile propuse pot fi personalizate în funcție de nevoile specifice ale fiecărui client, după o discuție amănunțită cu specialiștii care asigură suportul tehnic al acestui serviciu.

SpeedHost.ro  - Gazduire web profesionala din anul 2004.

Pasionati de viteza!

SpeedHost il sustine pe Vlad Neaga in campionatul national si european.

Din 2004.

Suport prietenos + servicii de calitate = SpeedHost

Servere in 6 Data Centere – Bucuresti, Timisoara, Cluj Napoca, Maidenhead (UK), New York (USA), Nuremberg (Germania).
Redundanta maxima indiferent de nevoile tale.

Ne mandrim cu suportul si consultanta oferita clientilor nostri.

De 19 ani, clientii nostri beneficiaza zilnic de un suport tehnic specializat si de consultanta pentru rezolvarea rapida a problemelor.
Aveti intrebari sau nevoie de suport tehnic ?
phonearrow-circle-leftcloudenveloperocketwhatsappenvelopephonemap-marker
×
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram